Informatii privind asigurarea de raspundere civila auto obligatorie RCA

Asigurarea RCA este o asigurare prin care tertii prejudiciati in urma unui accident auto, produs din vina conducatorului auto asigurat, primesc despagubiri pentru daunele materiale si/sau decesul ori vatamarile corporale suferite.

Persoana vinovata de producerea accidentului nu poate beneficia de despagubiri pentru vehiculul sau in baza propriei polite de asigurare RCA.

Asigurarea RCA nu se adreseaza titularului sau, ci doar tertelor persoane care au fost pagubite din vina acestuia.

Pentru a asigura propriul automobil impotriva furtului sau a altor daune ce pot surveni, este necesara o polita de tip CASCO.

Prin urmare, asigurarea RCA este foarte importanta si in acelasi timp obligatorie, chiar si in cazul in care proprietarul unui vehicul are deja incheiata o asigurare tip CASCO. Toti proprietarii de vehicule, persoane fizice ori juridice, trebuie obligatoriu sa incheie o asigurare RCA si sa plateasca prima de asigurare aferenta. De asemenea, au obligatia de a aplica pe parbrizul vehiculului intr-un loc vizibil din exterior vigneta primita odata cu polita de asigurare.

Scopul acestei asigurari este ca cel pagubit sa primeasca despagubiri pentru daunele suferite, indiferent de situatia materiala a celui care a produs paguba.

Asigurarea de raspundere civila auto este in interesul tertului pagubit, dar si in interesul celui care a produs paguba.Dintr-o mica neatentie, un conducator auto sa produca celui pe care l-a accidentat pagube evaluate la o suma considerabila, suma care i-ar afecta bugetul sau chiar l-ar depasi.

Puteti incheia contractul de asigurare RCA cu oricare din cele 11 societatile de asigurare autorizate. La incheierea contractului – pe o perioada de 6 sau 12 luni in functie de optiunea dvs. – vi se elibereaza polita de asigurare obligatorie de raspundere civila a vehiculelor, impreuna cu vigneta si documentul international de asigurare.

Autoritatea de Supraveghere Financiara a hotarât ca, incepând cu 1 ianuarie 2010, emiterea politelor de asigurare RCA sa se faca in sistem electronic.

Potrivit normelor, emiterea electronica este definita ca fiind subscrierea politei RCA simultan cu inregistrarea si stocarea instantanee in sistemul informatic al asiguratorului a datelor cuprinse in polita. Aceasta inseamna ca asiguratorul preia datele necesare a fi inscrise in polita si va elibera polita asiguratului din sistemul informatic. In acest fel, se asteapta ca erorile umane de completare a politelor RCA sa se diminueze, ceea ce va avea ca efect si cresterea acuratetei bazei nationale de date CEDAM.

Pentru a incheia o polita de asigurare RCA trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
• autovehiculul sa fie inmatriculat / supus inmatricularii sau inregistrat in Romania
• asiguratul sa fie persoana inscrisa in documentele de identificare a autovehiculului / persoana pe numele careia urmeaza sa se inmatriculeze autovehiculul (este valabil si in cazul autovehiculelor achizitionate in leasing)
• prezentarea documentelor de identificare ale autovehiculului - certificat de inmatriculare/ carte de identitate / document care atesta dreptul de proprietate al persoanei care urmeaza sa inmatriculeze autovehiculul.

Asigurarea incepe sa isi faca efectul doar daca a fost eliberata, contra unei prime de asigurare, pe o anumita perioada prestabilita, de catre o companie autorizata sa incheie RCA.

Asigurarea RCA este pana in acest moment singura asigurare obligatorie cu caracter general impusa de statul roman. Aceasta asigurare se incheie pentru toate autovehiculele inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania. Drept urmare, asiguratorii nu va pot refuza in momentul in care solicitati incheierea unei polite RCA.

In mod automat, la incheierea unei polite RCA, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei, se incheie si o polita Carte Verde, care este echivalentul politei RCA atunci cand autovehiculul circula in strainatate.

Neincheirea unei polite RCA, conform legii 136/1995 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda si cu retinerea certificatului de inmatriculare a autovehiculului, pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii.

Avand in vedere caracterul asigurarii RCA si faptul ca de aceasta asigurare beneficiaza o alta persoana, cea prejudiciata de catre asigurat, cel mai important criteriu de comparatie si selectie il reprezinta pretul.

Pretul difera de la o companie la alta, fiind calculat in functie de o serie de factori cum ar fi: proprietarul (persoana fizica sau juridica, pensionar, persoane cu deficiente locomotorii) localitatea, varsta conducaturului auto, marca masinii etc., factori ce difera de la o companie de asigurari la alta.

Sistemul bonus/malus

Pentru toate asigurarile obligatorii RCA incheiate cu incepere de la 1 ianuarie 2010, societatile de asigurare au obligatia legala de a aplica sistemul bonus-malus, care conduce la reducerea sau majorarea primei de asigurare RCA in functie de istoricul de daunalitate realizat de asiguratul/utilizatorul persoana fizica intr-o perioada de referinta. Intrucât normele ASF reglementeaza existenta a 14 clase de bonus, rezulta ca, daca timp de sapte ani un asigurat nu a produs daune care sa fie despagubite in baza politei RCA, bonusul acordat poate ajunge la 50%.

Pentru aplicarea unui malus pentru un asigurat/utilizator persoana fizica sunt luate in calcul evenimentele pentru care a fost platita cel puțin o dauna in perioada de referinta, in temeiul politei de RCA detinuta de acesta. Intr-o astfel de situatie, malus-ul se aplica indiferent de cine a condus vehiculul la data producerii accidentului, precum si indiferent de modul de protocolare a accidentului (prin proces verbal intocmit de poliție sau prin constatare amiabila de accident).

Clauza de malus (majorarea primei) se aplica in functie de numarul de daune produse si platite, putând ajunge pâna la 200%.

In situatia in care un asigurat detine mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se aplica distinct pentru fiecare vehicul. De asemenea, in cazul instrainarii/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior.

Sistemul bonus-malus este reglementat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara prin normele referitoare la asigurarea obligatorie RCA, care sunt modificate si completate ori de câte ori este necesar.

Asiguratori autorizati sa emita asigurarea de raspundere civila auto (RCA):